Publicitate neaşteptată

11 04 2008

Curiozitatea ne-a împins să dăm un search pe google la “back to basis” şi uite peste ce am dat:

Impresii de la “Back to Basis”

Apr 09, 2008 | Personal

Totul a început la şcoală, avea Dragoş niste pliante cu “Back to Basis” si a propus să ne învoim să mergem şi noi, bineînteles că am plecat mai repede dacă tot ne-a învoit diriginta. Aşa am scăpat si de iubita noastră ora de Matematică.

Sincer nu mă aşteptam să fie aşa fain, cum am ajuns acolo o fată drâgută ne-a întâmpinat şi ne-a prezentat in două cuvinte despre ce e vorba, apoi un ghid ne-a prezentat standul Foto. Există şi un concurs pentru pasionaţii foto, ca premii parcă erau nu ştiu exact ce cursuri pentru fotografi. Pozele mi s-au părut reuşite.

Apoi ne-am dus pe la cele 8 standuri, Soare, Aer, Nutritie, Activitate Fizică, temperanţă, Apă, Tihnă şi Echilibru. La fiecare stand primeai câte un pliant iar cineva îţi explica ce e bine să faci si ce să nu faci ca să fii Sănătos. Dacă aveai intrebări puteai să le pui celor de acolo.

La sfârşit puteai să iţi faci teste medicale, ne gândeam să ne facem şi noi dar nu eram studenti, expoziţia adesându-se studenţilor, aşa ca am sărit peste. Ma erau şi nişte firme care îsi făceau publicitate si puteai să cumperi produse de acolo.

În câteva cuvinte mi-a plăcut, am acumulat ceva cunostinţe benefice pentru organismul meu. Dacă aveti timp puteti să mergeţi chiar vă recomand. Expoziţia mai e deschisă până pe data de 11 aprilie de la oerele 13. Dacă vreti ami multe informaţii găsiti pe site-ul lor.

Multumim acestui tânăr interesat de sănătatea lui. Lucru de apreciat la vârsta tinereţii!





ziua cinci

11 04 2008

Zi mare azi şi un pic tristă. Azi a fost ultima zi a expoziţiei Back to Basis. Asta nu înseamnă nicidecum că vom înceta să actualizăm blogul.

Ziua a decurs la fel ca toate celelalte, totuşi emoţiile începeau să crească pe măsura ce se apropia ora extragerii şi a juridicizării fotografiilor.

Ora 3 fără 20, ultimile pregătirii, trei fix, au sosit şi diplomele. Buuun, putem începe extragerea. Pentru extragere am avut în mijlocul nostru pe cei de la Paradisul Acvatic, pe cei de la Style and Arts şi pe cei de la SanoVita. Cu mari emoţii s-au extras cele 4 bilete. Câştigătorii sunt:

Ioana Mutu – un pachet de cărţi de sănătate de la editura Viaţă şi Sănătate

Oana Pîrnuţă – un pachet de produse SanoVita

Alexandru Luca – un abonament la aerobic la Paradisul Acvatic

Simona Gavriliţă – un abonament la aerobic la Paradisul Acvatic

Imediat a urmat şi decernarea premiilor la concursul foto:

Locul I – Cristina Culiţă

Locul II – Andrei Tămăşan

Locul III – Laura Gavrilă

Pozele participante vor fi curând postate aici. Tot curând şi filmarea extragerii cât şi rezumatul video.

Şi uite aşa începem să trăim sănătoşi pân’ la adânci bătrâneţi…





ziua patru

11 04 2008

Astăzi am avut o surpriză. Încă de la ora 8, pe treptele din faţa Aulei, s-a adunat un grup numeros de pensionari. Aceştia au aflat de la televizor că avem şi servicii medicale. Din păcate au trebuit să se mulţumească cu măsurarea tensiunii şi a grăsimii corporale, standul nostru neoferind alte servicii medicale.

Oferte de voluntari. Alte persoane s-au arătat doritoare să participe activ la viitoare proiecte, chiar şi din rândul liceenilor.

O altă noutate a zilei a constituit-o vizita unui grup de studenţi din Olanda. Din fericire am avut în mijlocul nostru un translator şi astfel au putut face un tur complet al expoziţiei.

Desigur, nu putea trece ziua fără o vizită media. De data asta vizitatorii au fost cei de la RealitateaTv. Şi aşa s-a încheiat ziua patru. Aşteptăm cu nerăbdare ziua de mâine şi totodată tragerile la sorţ cât şi juridicizarea fotografiilor.

Rezumatul video